Maia Sandu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, a venit cu un apel la unitate către cetățeni, informează CURENTUL.
„Dragi cetățeni, am învins de atâtea ori în lupte complicate și nedrepte, doar pentru că ne-am ținut uniți. Am demonstrat de multe ori că răul poate fi învins – cu dragoste de neam și cu credință. Cu încredere unii în alții.
Vă rog foarte mult să avem grijă de unitatea noastră. Să nu împărțim oamenii după etnii, să nu învinovățim cetățenii care au votat într-un fel sau altul. Toți suntem parte din Moldova. Toți locuim aici și vrem să fie bine. Învrăjbirea oamenilor îi ajută doar pe cei care vor să readucă hoții la putere”, a declarat ea.
Maia Sandu a mai spus că, poporul nostru a știut și în cele mai grele vremuri să trăiască în bună înțelegere, împreună, să construiască o casă, un sat, o țară.
„Ne unește omenia și vrem același lucru – pace și bunăstare acasă”, a adăugat politiciana.