Prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut, astăzi, o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, transmite CURENTUL.
În cadrul unei conferințe de presă, Maia Sandu a precizat că, Federica Mogherini a revenit la Chișinău, după 5 ani, 1 lună și 2 zile, iar vizita unui demnitar de un rang atât de înalt al UE este dovada faptului că RM a reușit să întoarcă fața spre UE.
„Acum câteva zile, la Consiliul de Asociere, am discutat agenda de reforme și schimbările pe care trebuie să le facem, la care trebuie să lucrăm, în primul rând, pentru a îmbunătăți standardele de viață ale cetățenilor, dar și pentru a îndeplini promisiunile pe care le-am făcut în raport cu instituțiile europene, pentru ca să putem să beneficiem în continuare de sprijin. Această discuție am continuat-o astăzi și la Chișinău. Am primit asigurări că UE va continua să fie de partea noastră, de partea cetățenilor, de partea dreptății. Noi sperăm să intensificăm colaborarea noastră și evident, înțeleg că, noi, cei de aici, trebuie să ne îndeplinim angajamentele pentru ca să putem să sporim sprijinul UE spre binele cetățenilor RM”, a precizat Sandu.
Potrivit Premierului, au vorbit și despre lupta împotriva corupției, reforma justiției.
„Am discutat cât de complicat este și UE este alături de noi. În ziua de azi, pentru RM, politica internă și cea externă sunt indivizibile. Acordul de Asociere cu UE nu este doar un acord de colaborare, în baza căruia se acordă sprijin. Este un document de politici interne, un document de reforme pentru RM. De Acord de Asociere avem nevoie noi, în primul rând, pentru că toate măsurile care sunt incluse vor conduce la standardele de viață ale cetățenilor. Contăm mult în continuare pe sprijinul UE, pe continuarea politicii de vecinătate și pe viziuni mai ambițioase, pentru țări ca RM, care-și doresc într-o zi să ajungă parte a UE”, a mai spus Sandu.
Andriana Cheptine