[ X ]
Maia Sandu: „Alegerile nu au fost corecte și nici libere”
14 Noiembrie

Maia Sandu, președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), în cadrul unei conferințe de presă, a spus că alegerile prezidențiale nu au fost corecte și nici libere, informează CURENTUL.

Maia Sandu a mulțumit electoratului ei pentru susținere și pentru faptul că au mers la vot. „Dragi cetățeni, vreau să vă mulțumesc tuturor celor care au ieșit la vot, celor care au avut încredere în mine și au făcut un efort extraordinar pentru a ajunge la secțiile de vot, mă închin tuturor celor care m-au susținut. Trebuie să înțelegem cu toți că nu putem trăi mai bine într-o țară prinsă în capcana corupției. Aceste alegeri nu au fost nici corecte și nici libere”, a declarat ea.

Maia Sandu a reiterat că va cere demisia persoanelor care se fac responsabile de insuficiența buletinelor de vot peste hotare.

„Cerem demisia Președintelui CEC, Alina Russu și a ministrului Afacerilor Externe, Andrei Galbur, pentru că nu au oferit drept de vot tuturor cetățenilor din diaspora. Pentru că fiecare vot contează, vom prezenta dovezile de încălcări comise în procesul electoral. Oameni buni, avem de lucru, voturile voastre sunt speranțe care tocmai au renăscut, trebuie să luptăm pentru o țară fără oligarhi, pentru o țară dezvoltată”, a îndemnat liderul PAS.

De asemenea, Maia Sandu a îndemnat societatea să lupte pentru dreptate. „În această campanie am cunoscut zeci de mii de persoane din țară și din afara ei. Trebuie să rămînem uniți, să muncim! Haideți să ținem legătura, haideți să nu renunțăm la casa noastră, ea este a noastră și trebuie să facem ordine în ea”, a conchis ea.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților