[ X ]
Maia Sandu a discutat cu deputați ai PAS și PSRM: Trebuie să descurajăm discursul de ură și de război
24 Februarie

În contextul crizei din Ucraina, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu s-a întâlnit în această după amiază cu deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, șeful statului a vorbit despre acțiunile întreprinse de autorități și a îndemnat reprezentanții Parlamentului să se solidarizeze în jurul obiectivului de asigurare a securității cetățenilor Republicii Moldova.

„Responsabilitatea noastră a tuturor este siguranța cetățenilor. Trebuie să descurajăm discursul de ură și de război pentru a nu permite divizarea cetățenilor noștri în acest moment dificil”, a declarat Maia Sandu.

Doina Buruiană

Inapoi la arhiva noutaților