[ X ]
Maia Sandu a depus o sesizare la Curtea Constituțională: Guvernul, chiar și demisionar, trebuie să poată efectua remanieri
11 Ianuarie

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu anunță că astăzi a adresat o sesizare Curții Constituționale în vederea verificării constituționalității mai multor articole de lege care limitează Președintele țării și Guvernul demisionar în exercitarea atribuțiilor, informează CURENTUL.

„În linii mari, solicitarea mea ține de dreptul Președintelui și al Guvernului demisionar cu Prim-ministru interimar de a efectua remanieri de cadre în cazuri excepționale și dreptul Guvernului demisionar de a semna tratate internaționale, în anumite condiții”, mai declară Sandu.

De asemenea, Președintele spune că a cerut declararea drept neconstituțională a mai multor prevederi din Legea cu privire la Guvern care țin, în special, de desemnarea miniștrilor în exercițiu exclusiv din rândul membrilor Guvernului demisionar – „în condițiile în care așa ceva nu este prevăzut de Constituție și, totodată, acest lucru putând crea disfuncționalități și mai mari în gestionarea instituțiilor”.

La fel, Maia Sandu declară că expunerea Curții Constituționale pe aceste spețe va clarifica situația actuală în care s-a pomenit țara după acțiunile iresponsabile ale unor deputați în Parlament, ale fostului Președinte și fostului Premier în încercarea de destabilizare a situației din țară.

„Guvernul, chiar și demisionar, trebuie să poată asigura administrarea țării, până la numirea următorului Guvern. Aceasta înseamnă posibilitatea de a efectua remanieri, de a elibera și numi demnitari și funcționari publici în anumite condiții, de a accesa fonduri în anumite limite constituționale. Situația fără precedent, creată intenționat de fosta guvernare, cu scopul de a face statul și mai slab, și mai vulnerabil, în plină criză pandemică și economică, poate fi soluționată prin expunerea Curții Constituționale și clarificarea lacunelor și contradicțiilor identificate în sesizarea depusă azi”, a conchis Președintele.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților