Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut în după-amiaza zilei de ieri o întrevedere cu Olivér Várhelyi, Comisarul European pentru Vecinătate și Politica de Extindere. Printre subiectele abordate au fost actualizarea Acordului de Asociere, elaborarea în comun a unui plan de acțiuni specific necesităților țării noastre în cadrul Parteneriatului Estic și oferirea asistenței necesare Republicii Moldova pentru a aborda problemele imediate cu care se confruntă cetățenii, informează CURENTUL.
„Republica Moldova are nevoie de ajutor pentru a atenua impactul crizei economice și sanitare, în special, pentru a sprijini agricultorii și antreprenorii. Interesul Republicii Moldova este să extindem și să aprofundăm cooperarea cu UE în mai multe domenii, inclusiv pe dimensiunea politicii externe, precum și în ceea ce privește integrarea continuă în domeniile economic, energetic, de protecție a mediului și al serviciilor”, a declarat după întrevedere Președintele Maia Sandu. „Am discutat despre modul în care putem colabora cu Uniunea Europeană pentru a reuși să creăm noi locuri de muncă și noi oportunități, precum și despre modalitățile prin care UE poate sprijini Republica Moldova în vederea lansării proiectelor în sistemul energetic și de infrastructură”, a menționat șefa statului, solicitând majorarea sprijinului dedicat Republicii Moldova pentru anii următori.
Totodată, Maia Sandu a discutat cu Johannes Hahn, Comisarul European pentru Buget și Administrație, Didier Reynders, Comisarul European pentru Justiție, și Valdis Dombrovskis, Vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene pentru o economie în serviciul cetățenilor.
Maia Sandu le-a mulțumit oficialilor europeni pentru susținerea acordată țării noastre de-a lungul timpului și pentru faptul că au promovat interesele cetățenilor chiar și în perioade când la nivelul conducerii țării erau încălcate valorile și principiile europene la care a aderat Republica Moldova.
Prima zi a vizitei oficiale efectuată de Președintele Maia Sandu la Bruxelles s-a încheiat cu întrevederea cu Charles Michel, președintele Consiliului European. Șefa statului i-a mulțumit pentru faptul că Uniunea Europeană a fost mereu alături de cetățenii Republicii Moldova și l-a asigurat că este determinată să pună capăt izolării de UE, în care s-a aflat în ultimii ani țara noastră.
„Această izolare a fost cauzată de unii politicieni de la Chișinău, care au decis să sacrifice interesul țării pentru cel propriu și au încălcat interesul a milioane de concetățeni pentru propriile interese corupte. Această etapă s-a încheiat, iar Republica Moldova își poate relua calea firească de apropiere de familia europeană”, a menționat Maia Sandu în discuția cu Charles Michel.
Cristina Gurez