Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a prezentat astăzi constatările privind pagubele înregistrate în din teritoriu, în urma variațiilor meteorologice din perioada 20-21 aprilie, 2017, informează CURENTUL.
Iurie Ușurelu, vice-ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, a declarat că urmează să se alcătuiască mai multe Comisii pe raioane, care vor fi responsabile de monitorizare.
„Producătorii agricoli trebuie să fie pregătiți de eventuale înghețuri, deci – o bună parte din producători au pregătit deja sistemele de protejare. Cel puțin, dorim să diminuăm consecințele viitoarelor calamități. Natura și-a arătat fața nu prea bună și, practic, nu s-a reușit procesul de polenizare a mai multor plantații, mai ales – stratul de zăpadă a afectat unele culturi. S-au deplasat specialiști pe domenii din cadrul Ministerului în teren, pentru a verifica pierderile și pagubele. Am solicitat fiecărui Consiliu Raional să creeze câte o Comisie de Evaluare a pagubelor produse, ca rezultat a calamităților. De asemenea, să fie și comisii locale, pentru că doar așa vom putea monitoriza și preîntâmpina viitoarele pagube”, a spus viceministrul.
Vasile Șarban, șef al Direcției politici de producție, procesare și reglementări de calitate a produselor vegetale, a declarat ce culturi au fost cele mai afectate și în ce raioane. „Referitor la pagube, s-au efectuat verificări a 29 de raioane, aproximativ 34,4 mii de hectare. A fost afectat aproximativ 4-5 % din plantațiile care au fost însămânțate cu mult timp înainte, plantațiile de floarea soarelui – în special. De asemenea, plantele pomicole au fost afectate, caisele, vișinele, cireșele, dar în cazul acestor plante vom veni cu date concrete în luna iunie, atunci va fi mai vizibil. Cele mai afectate raioane sunt Cantemir, Cahul, UTA Găgăuzia, Taraclia”, a explicat el.
Totodată, MAIA își propune să investească în procurarea utilajelor tehnice speciale, pentru a putea preveni situațiile de risc și pentru a putea orienta producătorii agricoli în asemenea situații.
Anastasia Borta