[ X ]
[ X ]
[ X ]
Mai mulți funcționari ai autorităților publice au fost sancționați de CNA în cadrul dosarelor gestionate
21 Decembrie

Mai mulţi funcţionari din cadrul autorităţilor publice au fost sancţionaţi contravenţional de către instanţele de judecată în cadrul dosarelor gestionate de CNA, transmite CURENTUL.

Aceştia au fost amendaţi cu sume de până la 4 000 de lei, dar şi cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii pe perioade de la 3 la 6 luni.

Printre cei care au ajuns în vizorul CNA se numără directorul-adjunct al şcolii din Anenii Noi, sancţionat cu o amendă de 1 500 de lei şi lipsirea de dreptul de a participa la grupurile de achiziţii publice pe un termen de 6 luni. În calitate de membru al grupului de achiziţii, vice-directorul ar fi favorizat unii agenţi economici.

În alt caz, este vizat şefa Casei de Cultură din Slobozia, raionul Ştefan Vodă care ar fi dat în chirie spaţiul edificiului contra unor sume de bani pe care le-ar fi tăinuit şi nu au mai ajuns în bugetul localităţii. Sancţiunea aplicată este de 1 500 de lei. O amendă similară urmează să achite un angajat al Serviciului vamal, care ar fi exercitat activitate de întreprinzător, contrar statutului funcţiei pe care o deţine.

Şi arhitectul-şef al Primăriei or. Codru, care are fi abuzat de funcţia sa prin neaplicarea unei sancţiuni , s-a ales cu o amendă de 1 750 de lei şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii pe un termen de 3 luni.

Cea mai mare amendă însă a primit-o un medic-imagist din Orhei care ar fi pretins sistematic remunerări ilicite de la pacienţi. Prin decizia instanţei, femeia a fost privată şi de dreptul de a deţine funcţii pe un termen de 3 luni.

În anul 2018, în gestiunea CNA s-au aflat 14 dosare contravenţionale, deschise pe cazuri de abuz, exces de putere, remunerări ilicite sau practicarea activităţii ilicite de întreprinzător. Pe 5 din ele, instanţa de judecată s-a expus şi a aplicat amenzi, urmând să se pronunţe pe celelalte dosare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților