Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit astăzi cuantumul lunar al subvențiilor de la Bugetul de stat pentru anul 2017 destinate partidelor politice, conform performanțelor obținute la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 și la alegerile locale generale din 14 iunie 2015, informează CURENTUL.
Potrivit hotărîrii CEC, cuantumul subvenției lunare pentru fiecare vot valabil exprimat acordat partidelor politice și blocului electoral în cadrul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 este de circa 1,11 lei, iar cuantumul subvenției lunare pentru fiecare vot valabil exprimat la alegerile locale generale din 14 iunie 2015 este de circa 0,47 lei.
Președinta CEC, Alina Russu a declarat că subvențiile se vor transfera partidelor politice lunar.
„Subvențiile alocate de la bugetul de stat vor fi virate în conturile bancare, special destinate în acest sens, deschise de către partidele politice, informația fiind prezentată Comisiei”, a conchis Russu.
Andriana Cheptine