Negociatorul-șef din partea Chișinăului, Cristina Lesnic, a avut o întrevedere în format 1+1 cu negociatorul șef din partea Tiraspolului, fiind puse în discuție un spectru larg de subiecte, transmite CURENTUL.
Reuniunea a avut loc în format de videoconferință, la sediul Misiunii OSCE din Chișinău, cu participarea reprezentanților mediatorilor și observatorilor. Cristina Lesnic a salutat reluarea discuțiilor în formatul 1+1, amânate după începutul pandemiei, menționând deschiderea Chișinăului pentru a discuta aspectele incluse în Pachetul Berlin Plus și cele care s-au evidențiat în timpul gestionării crizei sanitare, care au creat mai multe dificultăți.
Cristina Lesnic a solicitat asigurarea necondiționată a liberei circulații a populației pe ambele maluri ale râului Nistru. Totodată, reprezentanții Chișinăului au declarat că nu vor accepta politizarea subiectului școlilor cu predare în limba română și condiționarea circulației de către Tiraspol celor aproximativ 400 de profesori și peste 1500 de elevi, solicitând reluarea liberei circulații începând cu 1 august a.c.
Mai mult ca atât, categoriile în cauză de persoane sunt deținătoare de polițe de asigurare medicală și sunt arondate la centrele de sănătate de pe malul drept. Un alt subiect abordat de Chișinău se referă la accesul posesorilor de terenuri agricole pentru prelucrare și transportarea producției agricole. Potrivit datelor existente, cca 27% dintre terenuri au rămas neprelucrate din cauza restricțiilor de circulație impuse de către Tiraspol.
În acest context, negociatorul-șef, Cristina Lesnic a solicitat o vizită a specialiștilor de la Chișinău și Tiraspol pentru a constata situația la fața locului. Pe subiectul telecomunicațiilor, Chișinăul a reiterat condițiile tehnice și legislative în care trebuie să se încadreze noul operator pentru a obține și a păstra licența. Cu privire la tematica ocrotirii sănătății, partea moldovenească în procesul de negocieri a menționat despre impedimentele pe care le-a întimpinat din cauza lipsei convocării Grupului de lucru pentru ocrotirea sănătății. La fel, Chișinăul a propus Tiraspolului proiectul Foii de Parcurs pentru implementarea recomandărilor OMS cu privire la prevenirea și lupta cu Covid-19, lucru refuzat de către Tiraspol.
În același timp, a fost reiterată necesitatea respectării înțelegerilor anterioare privind accesul oficialităților de la Chișinău în stânga Nistrului. Negociatorul-șef a subliniat că în împrejurările actuale nici avocatul poporului, nici reprezentanții societății civile și jurnaliștii nu pot circula liber. Chișinăul s-a arătat deschis pentru organizarea unor ședințe ale Grupurilor de lucru sectoriale la nivel de experți pentru a discuta problemele legate de sănătate, dar și respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.
Ca urmare, Cristina Lesnic a formulat propunerea de a asigura libera circulație a instituției ombudsmanului în stânga Nistrului și convocarea Grupului de lucru pentru a discuta cazurile individuale de încălcare a drepturilor omului, calificate drept inadmisibile. În cadrul dialogului privind înregistrarea și reînregistrarea autovehiculelor cu plăcuțe de model neutru, Chișinăul a propus organizarea unei vizite în teren a experților Agenției Servicii Publice la oficiile de la Tiraspol și Chișinău pentru evaluarea nivelului de satisfacție a cetățenilor, introducerea ,,rândului viu” în paralel cu programarea prealabilă on-line.
Negociatorul-șef la fel a subliniat că libertatea circulației, prevăzută în deciziile protocolare, nu este respectată din cauza posturilor ilegale instalate de Tiraspol. Reamintim, că negociatorul-șef de la Tiraspol invocă pe bază permanentă că nu este mandatat să discute problema posturilor.
Totodată, Cristina Lesnic a solicitat Misiunii OSCE în Republica Moldova să ia act de toate pozițiile enunțate în cadrul ședinței.Pachetul Berlin Plus și drepturile omului în regiunea transnistreană au fost puse în discuție la întâlnirea negociatorilor-șefi în formatul 1+1.
Cristina Pendea