Contractele pentru realizarea proiectelor finanțate în 2021 din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) au fost semnate luni, 26 aprilie, de către conducerea CNAM și directorii instituțiilor medico-sanitare, desemnate câștigătoare în urma concursului, transmite CURENTUL.
Directorul general al CNAM, Valentina Buliga, a felicitat conducătorii instituțiilor medico-sanitare și le-a mulțumit pentru faptul că proiectele lor au corespuns priorităților de finanțare pentru anul acesta și anume: fortificarea asistenţei medicale primare prin acordarea mijloacelor financiare pentru finalizarea proiectelor investiţionale iniţiate cu suportul CNAM și dotarea instituţiilor medicale spitaliceşti cu utilaje şi dispozitive medicale necesare în combaterea virusului SARS-CoV-2.
„Vă asigur de o evaluare deplină a dosarelor din punct de vedere al calităţii, cantităţii şi respectării normelor juridice. Dorim să realizați cu succes proiectele până la sfârșitul anului și împreună să atingem scopurile propuse, să contribuim la asigurarea unui acces mai mare al populației la servicii medicale de calitate”, a mai spus directorul general al CNAM.
Amintim că proiectele acceptate spre finanţare vizează următoarele instituţii medico-sanitare publice: Centrul de Sănătate (CS) Strășeni, Spitalul Raional (SR) Cantemir, SR Hâncești, Institutul de Cardiologie, CS Criuleni, CS Bardar, SR Ștefan-Vodă, Spitalul de Stat, Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, SR Anenii Noi, SR Florești, CS Onișcani, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, SR Taraclia. Proiectele prevăd achiziţionarea de utilaj medical performant şi finalizarea lucrărilor de reparaţie şi de construcţie.
Suma disponibilă pentru finanţarea proiectelor sus-menţionate este de 15 milioane de lei.
Cristina Pendea