[ X ]
[ X ]
[ X ]
Mai multe instituții de învățământ din stânga Nistrului vor beneficia de ajutor material unic de 75 mii de lei
20 Iulie

Executivul a aprobat Programul activităţilor de reintegrare a ţării pe anul 2017 pentru realizarea căruia în bugetul de stat au fost prevăzute 15 milioane de lei, transmite CURENTUL.

Programul prevede finanţarea măsurilor de dezvoltare şi modernizare tehnico-materială a instituţiilor educaţionale, întreţinerea clădirilor şi apeductelor, de iluminare a localităţilor. Astfel, în scopul dezvoltării şi modernizării instituţiilor din sistemul educaţional, Guvernul va acorda câte un ajutor material unic, în sumă de 75 mii lei, destinat dotării liceelor teoretice din oraşele Tiraspol, Bender, Grigoriopol, Dubăsari, Rîbniţa, Gimnaziului-internat din oraşul Bender, gimnaziilor din satele Corjova şi Roghi, raionul Dubăsari.

Activităţile au fost selectate în urma unui concurs de proiecte din partea autorităţilor publice locale şi centrale. Acestea urmează să fie implementate în Zona de securitate, contribuind la promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între populaţia de pe cele două maluri ale Nistrului.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților