[ X ]
Mai multe grădinițe din sudul țării au primit în dar produse de panificație
22 Decembrie

Copiii din grădiniţele şi din centrele de plasament din raioanele Cahul, Cantemir, Taraclia şi Basarabeasca au primit în dar produse de panificaţie, transmite CURENTUL.

În cadrul evenimentului de donaţie, la Grădiniţa nr. 8 din oraşul Cahul, ministrul agriculturii, Eduard Grama, a declarat că cele trei tone şi jumătate de produse de panificaţie donate urmează să ajungă la 11 mii de copii din peste 120 de grădiniţe şi 28 de centre de plasament din cele patru raioane. „Este o campanie socială care a fost pornită şi pentru promovarea produselor autohtone. Campania va continua şi după sărbătorile de iarnă cu donaţii de produse conservate şi lactate”, a notat ministrul.

Instituţia este frecventată de 350 de copii, iar din donaţie fiecare va primi în dar câte un pachet cu produse de panificaţie.

Campania Socială „Produse autohtone pentru copiii Moldovei” a fost lansată în vara anului curent şi are un program de doi ani. Anterior în cadrul campaniei, copiilor din municipiul Chişinău şi din raioanele de nord le-au fost livrate fructe şi legume.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților