Funcționarii vamali de la aeroport au contracarat o tentativă de introducere ilicită în țară a unui lot de camere de supraveghere video, componente și accesorii electronice, în cantități comerciale, în valoare de peste 300 mii de lei. Pe acest caz este documentat un cetățean israelian în vârstă de 38 de ani, care a încercat să se eschiveze de la controlul vamal, transmite CURENTUL.
Bunurile au fost depistate la sectorul sosire, în cadrul scanării bagajelor de cală ale pasagerilor cursei Tel Aviv – Chișinău, astfel fiind stabilită prezența unor obiecte suspecte în valizele unui pasager, care nu fusese declarate organului vamal.
Ulterior, ca urmare a controlului fizic efectuat, vameșii au ridicat 265 de camere de supraveghere video, componente pentru diferite tipuri de calculatoare și accesorii electronice.
Potrivit informațiilor preliminare, valoarea mărfii se estimează la peste 300 de mii de lei.
Conform procedurii legale, lotul a fost reținut, iar cercetările pe acest caz sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.
Cristina Parfeni