Statul reconfirmă intenția de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile prin extinderea termenului de aplicare și majorarea capacităților alocate mecanismelor de sprijin. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul hotărârii privind limitele de capacitate, cotele maxime și categoriile de capacitate în domeniul energiei electrice din surse regenerabile, valabile până la data de 31 decembrie 2030.
Proiectul stabilește cotele maxime pe categorii de centrale ce pot beneficia de cele trei mecanisme de sprijin – facturare netă, tarif fix și preț fix (licitații) – aplicate în Republica Moldova.
Capacitatea totală a centralelor electrice regenerabile ce vor beneficia de sprijin este de 265 MW, dintre care în regim de tarif fix – 95 MW, de preț fix – 170 MW, cu condiția instalării bateriilor de stocare de 44 MWh, iar pentru facturare netă cota va fi eliminată.
Cotele anterioare pentru mecanismul de facturare netă erau stabilite la 100 MW și distribuite pe tipuri de prosumatori – casnici, instituții publice, business, însă deja au fost eliberate avize de racordare de cca 125 MW. Potrivit modificărilor aprobate, nu vor exista nici cote alocate pentru diversele tipuri de prosumatori, pentru a permite o aplicare flexibilă și eficientă a mecanismului de „facturare netă”, în concordanță cu principiile liberalizării pieței și ale stimulării producției descentralizate de energie electrică din surse regenerabile.
Astfel, pe termen scurt și mediu, investitorii vor beneficia de un cadru mai flexibil, care va permite implementarea mai rapidă a proiectelor de valorificare a energiei regenerabile, cu impact direct asupra reducerii costurilor asociate consumului de energie.
Proiectul nu stabilește doar simple cote cantitative, ci include expres și mecanismele de sprijin asociate, fundamentale pentru atragerea investițiilor. Cotele alocate pentru mecanismul de tarif fix și pentru mecanismul de preț fix sunt însoțite de garanția contractuală a achiziționării energiei produse de către Furnizorul Central de Energie Electrică pe o perioadă de 15 ani, ceea ce conferă investitorilor un cadru stabil și previzibil de recuperare a investițiilor, în condiții competitive și transparente.
Astfel, proiectul prevede o cotă de 95 MW pentru schema de sprijin tarif fix, inclusiv centrale electrice de cogenerare utilizând arderea directă – 55 MW, centrale electrice pe biogaz – 40 MW.
Pentru schema de sprijin preț fix este prevăzută o cotă de 170 MW centrale eoliene cu condiția instalării bateriilor de stocare a energiei de minim 22 MW / 44MWh.
În prezent, în Moldova sunt instalate 784,09 MW în centrale regenerabile, dintre care aproximativ 530 MW provin din instalații fotovoltaice. La nivel național funcționează 345 de parcuri fotovoltaice, alături de 7.252 de prosumatori – cetățeni și agenți economici care și-au instalat panouri fotovoltaice pentru autoconsum, în cadrul mecanismelor de contorizare și facturare netă.