[ X ]
MAI a organizat, în premieră, un concert de cântece patriotice în memoria eroilor căzuți în Războiul de la Nistru
28 Februarie

Cu prilejul aniversării a 26-a de la izbucnirea conflictului armat de la Nistru, Ministerul Afacerilor Interne a organizat un eveniment dedicat celor căzuţi la datorie și veteranilor care au luptat în acest conflict, transmite CURENTUL.

La eveniment a participat conducerea Ministerului de Interne, șefii instituțiilor subordonate, veterani de război, pensionari și rude ale ostașilor căzuți la datorie.

Astfel, memoria lor a fost cinstită printr-un concert de cântece patriotice, interpretate de interpreții autohtoni de la noi împreună cu Orchestra Model și Corul „Credo” al Departamentului Trupelor de Carabinieri.

Prezent la eveniment, ministrul de Interne, Alexandru Jizdan a vorbit despre sacrificiul pe care l-au adus cei care au participat la acest război, pentru țară și pentru viitorul copiilor. Totodată, ministrul a subliniat dorința MAI de a promova tradițiile frumoase și de a implica veteranii în activități patriotice, care să ajute tânăra generație să cunoască trecutul Republicii Moldova și adevăratele valori.

Menționăm că acest eveniment a fost organizat în premieră și are ca scop dezvoltarea și cultivarea patriotismului în rândurile angajaților Ministerului Afacerilor Interne, cu ajutorul și implicarea veteranilor care au luptat pentru independența și suveranitatea țării.

Conflictul armat de la Nistru a început la 2 martie 1992. Acordul de încetare a focului a fost semnat la 21 iulie 1992 de către Republica Moldova și Federația Rusă. Potrivit datelor oficiale, la conflictul armat au participat circa 29 de mii de persoane, dintre care 287 au decedat, iar în conformitate cu hotărârea Parlamentului din 26 februarie 2010, ziua de 2 martie este numită Ziua Memoriei.

mai

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților