[ X ]
MAEIE pledează pentru deschiderea mai multor secții de vot peste hotare. Ce spune CEC
25 Mai

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) și Comisia Electorală Centrală (CEC) își vor uni eforturile pentru a asigura procesul de vot peste hotare, transmite CURENTUL.

În cadrul unei conferințe de presă, ministrul în exercițiu al Afacerilor Externe, Aureliu Ciocoi a menționat că diaspora s-a prezentat într-un număr mare la alegerile prezidențiale din toamna anului trecut și pledează ca numărul secțiilor de vot deschise să nu fie mai mic decât la prezidențiale.

„Am avut o cifră surprinzătoare pentru MAEIE – 260 mii votanți. Peste 91 de mii acum sunt înregistrați. Pentru buna organizare a votului în străinătate am demarat discuții permanente cu șefii misiunilor diplomatice și consulare și le-am cerut colegilor să informeze și să solicite acordul preliminar al statelor gazdă privind secțiile de votare pe teritoriul acestora; să comunice numărul oficial și estimativ al cetățenilor aflați în țările acreditate; să consulte organizațiile din diaspora privind repartizarea geografică a secțiilor de vot; să examineze logistica necesară a votării în contextul COVID-19. MAEIE consideră că este necesară posibilitatea dublării secțiilor de vot acolo unde s-a votat la prezidențiale cu peste 5 mii”, a spus Ciocoi.

La rândul său, Dorin Cimil, președintele CEC, a spus că până la 5 iunie, CEC va decide organizarea și formarea secțiilor de vot peste hotare.

„Am constituit circumscripția nr. 38 pentru secțiile de votare peste hotare. Avem un consiliu electoral distinct care va organiza procesul de votare peste hotare. Vor fi constituite secții de vot și în alte localități în țările unde se află misiunile diplomatice”, a mai spus Cimil.

În context, din lipsa resurselor financiare, cei doi oficiali au pledat ca membrii Birourilor electorale să „facă voluntariat”.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților