[ X ]
Lucrările de construcție a centurii orașului Comrat – au ajuns la etapa finală
20 Septembrie

Lucrările de construcție a drumului de ocolire a orașului Comrat, o șosea nouă ce include șase poduri, vor fi finalizate în scurt timp, informează CURENTUL.

În acest scop, a fost inițiată activitatea grupului de lucru pentru recepția la terminarea lucrărilor formată din reprezentanți ai Administrației de Stat a Drumurilor, Agenției Supraveghere Tehnică, Ministerului Infrastucturii și Dezvoltării Regionale, INSP, companiei de proiectare și alte entități conexe.

Centura orașului Comrat face parte dintr-un proiect amplu de reabilitare a drumului M3, care duce la Giurgiulești. Artera va face mult mai rapidă și mai sigură deplasarea spre zona de sud. Transportul de mărfuri nu va mai traversa municipiul Comrat, iar vehiculele vor putea merge cu o viteză mai mare în drum spre sudul țării.

Drumul are cinci sensuri giratorii, cinci poduri și un pasaj peste calea ferată, iar construcția lui a început în anul 2019 și are o valoare de 29,4 milioane de euro, bani împrumutați de Guvern de la Banca Europeană de Investiții. Lucrările sunt executate de Compania turcă Onur Construction.

Pentru municipiul Comrat, drumul de ocolire înseamnă mai multă liniște și reducerea considerabilă a traficului rutier. Până acum, camioanele de marfă treceau pe drumurile municipale, pe lângă case, provocând degradarea carosabilului și a locuințelor.

Inapoi la arhiva noutaților