[ X ]
Locuitorii din peste 800 localități rurale pot achiziționa produse din magazinele locale prin intermediul MIA plăți instant
25 Octombrie

Mai mult de 700 de mii de locuitori din peste 800 localități rurale din diverse regiuni ale țării au acum posibilitatea de a achiziționa produse din magazinele locale doar cu aplicația financiară din telefonul mobil prin intermediul MIA plăți instant, grație unei soluții digitale dezvoltate de RunPay cu sprijinul programului USAID Reforme Instituționale și Structurale în Moldova (MISRA).

În acest scop, magazinele sătești au fost dotate cu terminale de plată electronice, care oferă soluții de acceptare a plăților pentru produsele comercializate în cadrul magazinelor, plăți comunale și locative, dar și altele servicii care acceptă plăți prin RunPay. Aceste soluții financiare digitale simplifică plățile, în special pentru micii comercianți și pentru clienții lor.

Acum, locuitorii din localitățile rurale pot achiziționa produse din magazinele sătești, scanând cu telefonul lor mobil coduri QR procesate prin sistemul de plăți instant MIA al Băncii Naționale a Moldovei, având totodată și posibilitatea de a retrage la necesitate numerar din conturile lor prin aceeași metodă.

Soluțiile dezvoltate extind gama de experiențe de plăți digitale disponibile locuitorilor din toate regiunile din Moldova, oferindu-le posibilitatea să achite cu sau fără numerar pentru servicii comunale, să efectueze plăți către bugetul de stat, să primească pensii sau alte plăți distribuite din bugetul public.

Angela Popa, proprietara unuia dintre magazinele mixte din satul Ciripcău, raionul Florești, a menționat că, deocamdată, doar un număr redus de locuitori utilizează sistemul de plăți MIA pentru achitarea cumpărăturilor, deoarece acesta este disponibil în magazin doar de câteva săptămâni. Totuși,  consideră că este o soluție utilă pentru mediul rural, unde nu există instituții bancare sau bancomate. „Pentru locuitorii din sate, aceste soluții reprezintă o adevărată salvare, simplificându-le operațiunile financiare”, afirmă antreprenoarea.

Eugen Ghiletchi, șeful componentei reforme financiare MISRA, a subliniat că, până în prezent, majoritatea utilizatorilor sistemului de plăți instant MIA provin din Chișinău sau alte orașe mari, în timp ce utilizatorii din mediul rural sunt mai puțini.  Ba mai mult, conform estimărilor doar circa 20 la sută din locuitorii din localitățile rurale utilizează aplicațiile financiare mobile. Iată de ce soluțiile noi facilitează incluziunea financiară a tuturor cetățenilor, oferind și multiple avantaje pentru locuitorii satelor, care se află în afara acestui ecosistem de plăți moderne.

Plățile instant MIA de la consumatori către afaceri aduc multiple beneficii consumatorilor și antreprenorilor, printre care comisioane reduse la acceptare și acces imediat la fonduri. Totodată, introducerea unor noi tehnologii, cum ar fi plățile prin coduri QR sau solicitările de plată, sporesc eficiența, securitatea și comoditatea tranzacțiilor financiare.

Inapoi la arhiva noutaților