Membrul Comisiei juridice, numiri și imunități, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Sergiu Litvinenco susține că, astăzi, în cadrul ședinței Comisiei au fost examinate subiecte cu privire la numirea a doi vicepreședinți ai Curții Supreme de Justiție (CSJ) și a 4 judecători la CSJ – „subiecte atât de importante care s-au discutat cu ușile închise”, informează CURENTUL.
„Al doilea lucru, Comisia juridică, astăzi, a aprobat un raport foarte favorabil pentru numirea – raport pozitiv – pentru numirea doamnei Tamara Chișca-Doneva în funcția de vicepreședinte a CSJ. Pentru susținerea doamnei Tamara Chișca-Doneva au votat 4 deputați socialiști, deputatul din Partidul ȘOR Denis Ulanov și deputatul independent, dodonist, Eugen Nichiforciuc”, a declarat parlamentarul.
La fel, el a ținut să menționeze: „Doamna Tamara Chișca-Doneva este unul din judecătorii care a pronunțat hotărâri în cazul „Gemenii” și urmare a cărora Republica Moldova a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Moldova a fost obligată să achite despăgubiri de 70 de milioane de lei”.
Mihaela Conovali