Membrii Consiliului pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională (CPPIIN) s-au întrunit pentru a prezenta rezultatele executării Procesului-verbal a primei ședințe, precum și a aproba Lista proiectelor investiționale de importanță națională, transmite CURENTUL.
Viceprim-ministru, ministru al economiei, Octavian Calmîc, vicepreședinte al CPPIIN, a reiterat că Guvernul și-a propus implementarea în mod prioritar a reformei cadrului de reglementare a activității de întreprinzător până în anul 2020. În acest sens, vor fi continuate activitățile orientate spre optimizarea procedurilor pentru lansarea, desfășurarea și lichidarea afacerii, și anume prin reducerea numărului de acte permisive, reducerea numărului controalelor, simplificarea procesului de raportare financiară și statistică.
Directorul Organizației pentru Atragerea Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), Vitalie Zaharia, secretar al Consiliului a prezentat rezultatele executării Procesului-verbal a primei ședințe a Consiliului pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională din 7 iulie 2016.
În cadrul ședinței membrii CPPIIN au examinat și aprobat Lista proiectelor investiționale de importanță națională. Lista aprobată va fi disponibilă pentru publicul larg fiind plasată pe pagina oficială a Guvernului (www.gov.md) și a Secretariatului CPPIIN (www.miepo.md).
Cristina Parfeni