[ X ]
Lista entităților care pot fonda parcuri științifico-tehnologice și incubatoare de inovare a fost extinsă
1 Noiembrie

Autoritățile publice centrale și locale, asociațiile create prin acord de asociere și instituțiile de învățământ superior vor putea fonda parcuri științifico-tehnologice și incubatoare de inovare. Parlamentul a votat, în ședința de astăzi, proiectul de lege cu privire la parcurile științifico-tehnologice și incubatoarele de inovare, în lectură finală, transmite CURENTUL.

Potrivit proiectului, se extinde lista entităților care pot fonda parcuri științifico-tehnologice și incubatoare de inovare. Acest drept îl vor avea nu doar clusterele, ci și autoritățile publice centrale și locale, asociațiile create prin acord de asociere, instituțiile de învățământ superior.

Crearea parcurilor ştiinţifico-tehnologice şi a incubatoarelor de inovare va fi simplificată, iar rezidenții vor beneficia de mai multe stimulente. Statul, prin intermediul autorităţilor publice centrale şi locale, va putea oferi în folosinţă gratuită bunurile imobile proprietate publică pentru crearea şi dezvoltarea parcului ştiinţifico-tehnologic şi/sau incubatorului de inovare. Totodată, vor exista reduceri la calcularea plăţii pentru locaţiune/arenda, iar în primii doi ani de activitate rezidenții vor fi scutiți de această plată.

În cadrul parcurilor ştiinţifico-tehnologice și a incubatoarelor de inovare vor fi elaborate şi fabricate produse inovaţionale în baza rezultatelor cercetării sau transferului de tehnologii, vor fi susţinuți agenţii economici care se implică în implementarea rezultatelor cercetării şi însuşirea de noi tehnologii, vor fi atrase investiţii pentru realizarea noilor proiecte.

Proiectul prevede și criteriile de evaluare a proiectelor pentru implementare în cadrul parcurilor sau incubatoarelor, termenele de realizare și condițiile de extindere a acestora. De asemenea, sunt stabilite cazurile de retragere a titlului de rezident.

Proiectul a fost votat, în lectură finală, de către 70 de deputați din cei prezenți la ședință.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților