Serviciul Linia Fierbinte a Centrului Internațional „La Strada”, a înregistrat un număr record de apeluri în 2016. De la începutul acestui an, au fost înregistrate peste 33 mii de apeluri, de două ori mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, transmite CURENTUL.
Peste 27 mii 6 sute de apeluri au fost de la doritori de a se angaja temporar peste hotare, în cadrul Acordului bilateral cu Guvernul Statului Israel. Actul presupune că muncitorii calificaţi şi cu experienţă din Republica Moldova au posibilitatea de a pleca la lucru în domeniul construcţiilor, în Israel.
Persoanele interesate au apelat zilnic, de la 8.00 până la 20.00, pentru a afla mai multe detalii despre această oportunitate, iar consultanții de la Linia Fierbinte le-au oferit toată informația necesară, precum și suport logistic la fiecare etapă a proiectului.
Până la această dată, din 2012, când a fost semnat Acordul Bilateral cu statul, în cadrul acestui proiect de stat s-au desfășurat opt etape și au fost selectate pentru angajare temporară în Israel mai mult de 4 mii 7 sute de persoane.
În prezent se desfăşoară cea de-a noua etapă, în care au fost testate profesional în jur de 2 mii de persoane doritoare de a trece selecția, pentru a putea munci legal în Israel.
Linia Fierbinte – 0 800 77777 poate fi apelată gratuit de pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, apelurile de peste hotare sunt aşteptate la numărul de telefon + 373 (22) 23 33 09.
Cristina Parfeni