Sub conducerea Procuraturii oficiului Buiucani al Procuraturii mun. Chișinău, a fost reținut liderul unei grupări criminale cu membri originari din Cantemir, care au pus în circulație bancnote de 200 lei moldovenești falși, în regiunea de sud a țării, transmite CURENTUL.
Activitatea acestora a fost deconspirată datorită semnalării un astfel de caz de către un taximetrist, care a fost remunerat cu aceste bancnote, cu semne vizibile de falsificare, după ce i-a transportat din Chișinău spre Cantemir. Oamenii legii au stabilit și punctele unde aceștia obișnuiau să efectueze plăți cu astfel de bancnote false, printre care erau stații petroliere și magazine.
Prin urmare, a fost demarată documentarea cazului, care a durat un an, în vederea identificării și stabilirii persoanelor implicate în comiterea infracțiunii. Ca rezultat al măsurilor speciale de investigații, au fost identificați trei suspecți cu vârsta cuprinsă între 18 – 25 ani, care au pus în circulație mijloacele financiare falsificate.
Astfel, la 12 decembrie curent, sub conducerea procurorilor, ofițerii INI au efectuat percheziții la domiciliile figuranților, iar ca urmare, liderul grupării criminale – un bărbat în vârstă de 27 ani – a fost reținut pentru 72 ore, în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii economice.
Pe acest caz a fost intentată o cauză penală pentru fabricarea sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti false utilizate pentru efectuarea plăţilor. Dacă vinovăția bănuiților va fi demonstrată, aceștia riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.
Cristina Pendea