[ X ]
Liderul PN: „Trebuie să fim pregătiți de un mare protest”
16 Ianuarie

Președintele Partidului Nostru (PN), Renato Usatîi, primarul mun. Bălți susține, într-un live pe o rețea de socializare, că Vlad Plahotniuc pregătește o nouă conspirație împotriva cetățenilor Republicii Moldova, care va fi realizată în următoarele luni, informează CURENTUL.

În aceste condiții, Renato Usatîi a lansat un apel la adresa cetățenilor, de a fi pregătiți pentru noi manifestații de protest.

„Plahtoniuc pregătește o nouă conspirație împotriva cetățenilor. El vrea să le demonstreze americanilor că fără dânsul nimic nu se poate. Plahotniuc a organizat conform scenariului său alegerile parlamentare din 2014, apoi pe cele prezidențiale din 2016, acum planifică și alegeri anticipate. Dar tot conform planului său, într-un sistem uninominal așa cum lumea n-a mai văzut”, a precizat el.

Totodată, Usatîi susține că „combinația”, pe care o pregătea pentru toamna trecută, vrea s-o pună în aplicare în februarie-martie.

„Acea combinație pe care el o pregătea pentru toamna trecută, când a vrut ca eu să nu fiu în țară, vrea s-o aplice în următoarele luni. Trebuie să fim pregătiți de un mare protest”, a mai spus Usatîi, care nu a dorit să intre în „prea multe detalii”, dar a promis că în acea zi va face „tot posibilul să fie cu cetățenii”.

El a făcut un apel la toți cetățenii din țară și de peste hotare, indiferent de simpatiile politice, pentru a se uni în vederea organizării unui mare protest. „Sper ca acest mesaj să ajungă la cât mai mulți cetățeni. Împreună putem să-l punem la punct pe cel care se consideră astăzi șeful acestei țări. Fie îi punem la punct pe acești tovarăși, fie plecăm toți la muncă peste hotare”, a subliniat Usatîi.

În final, Usatîi i s-a adresat lui Vlad Plahotniuc. „Vreau să-l salut pe tovarășul Plahotniuc. Spun cu toată responsabilitatea, poate mâine să-mi deschidă încă două dosare penale, dacă crezi că alegerile se vor desfășura așa cum vrei tu și vei cumpăra deputații aleși în circumscripții uninominale, înseamnă că declari război întregii Moldove și mie personal”, a conchis Usatîi.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților