Președintele Platformei Demnitate și Adevăr (PDA), Andrei Năstase, anunță că a mai trecut o săptămână în care nu a contenit să fie printre oamenii de acasă și din diasporă. Despre aceasta politicianul scrie pe o rețea de socializare, informează CURENTUL.
Andrei Năstase a declarat că, „la capătul unor frumoase întâlniri de suflet”, a tras concluzii simple.
„Doar consolidându-ne, doar conjugându-ne eforturile, ne putem salva țara de hoții tot mai deciși să se mențină la putere. Doar uniți o putem transforma într-un loc în care să revii cu drag și de unde să nu vrei să mai pleci. Îndemnul meu a fost si rămâne același și pentru cei de la Cimișlia, și pentru cei la Ciucur- Mingir, și pentru cei din Germania, Spania sau Italia. Doar asociindu-ne, doar aflându-ne într-o permanentă comunicare și acționând în comun mereu, nu doar la alegeri, ne putem obține drepturile, ne putem soluționa problemele, indiferent de natura lor, locală, diasporală sau națională”, a scris el.
Potrivit lui Năstase, pentru a „ne ține în genunchi, ei ne vor divizați. Noi să fim uniți pentru a salva țara și viitorul copiilor noștri, pentru o viață mai bună la noi acasă”.
Andriana Cheptine