[ X ]
[ X ]
[ X ]
Liderul Platformei DA a lansat o invitație pentru cetățenii din diasporă
4 August

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr (PDA), Andrei Năstase, a lansat o invitație pentru cetățenii din diaspora, informează CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Andrei Năstase i-a invitat pe toți cei care sunt reveniți în Moldova sau planifică să se întoarcă curând, să vină pe 11 august, ora 16:00, la sediul Platformei.

„Dragi concetățeni din Diaspora, știu că deși ați fost nevoiți să plecați în străini pentru a vă putea întreține copiii și familiile, dorul de revedere, dorul de Acasă vă macină zi de zi și clipă de clipă. Știu ce înseamnă să fii departe de cei dragi, să aștepți cu sufletul frământat de emoții bucuria reunificării, cel puțin temporare, a unui cuib de oameni.

Am fost și voi fi mereu alături de voi. V-am vizitat la Londra și Berlin, la Bruxelles și Washington, la Dublin și Paris, la Barcelona și Varșovia. Visul vostru, al tuturor, e transpus, parcă, pe retina ochilor nostalgici. Știu că vă doriți să reveniți Acasă, să trăiți într-o Moldovă demnă, liberă și prosperă. În care să poți trăi cinstit, iar legea dreaptă să ne fie călăuză. Acum, spre sfîrșit de vară, mulți dinte voi veniți la baștină să vă întâlniți părinții, rudele, prietenii. Să vă bucurați de priveliștile inegalabile ale plaiului nostru pitoresc.

E un prilej să ne revedem, de data aceasta Acasă, pentru a reînfiripa discuțiile și dezbaterile purtate în afara țării. De aceea, lansez o invitație pentru toți cei care sunt reveniți în Moldova sau planifică să se întoarcă curând, să vină pe 11 august, ora 16:00, la sediul nostru de pe str. 31 August 1989, nr.15”, a punctat politicianul.

Andrei Năstase a mai spus că evenimentul este pentru a discuta într-un cadru degajat.

„Să ne strângem mâinile din inimă și să discutăm cu sinceritate, într-un cadru degajat, despre tot ce ne doare, despre tot ce ne preocupă. Consider că a venit timpul să abordăm cu responsabilitate importanța implicării și participării Diasporei în viața politică a Republicii Moldova. Împreună vom readuce normalitatea în țara în care să vrem să trăim”, a conchis Năstase.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților