Odată cu încheierea scrutinului electoral, Președintele Partidului Acasă Construim Europa (PACE), Gheorghe Cavcaliuc, nu mai poate beneficia de garanțiile Codului electoral și în acest sens, Procuratura Generală anunță că, acesta a fost repetat citat la Procuratura raionului Sângerei pentru vineri, 16 iulie, ora 10:00, pentru a fi pus sub învinuire și informat despre finalizarea urmăririi penale cu trimiterea dosarului în judecată, transmite CURENTUL.
Potrivit materialelor, acesta este acuzat de „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor” și, împreună cu alți patru colegi de-ai săi, urmează să răspundă în fața legii.
Amintim că, fiind anterior citat în fața procurorilor acesta a refuzat să se prezinte, motivând că s-a înregistrat în cursa electorală în calitate de candidat la funcția de deputat și în conformitate cu art.51 din Codul electoral a solicitat suspendarea tuturor activităților procesuale în privința sa, până la finalizarea alegerilor.
Acțiunile de urmărire penală au loc în contextul investigațiilor pe cazul incidentului din 6 aprilie curent, când mai mulți membri ai partidului PACE l-ar fi stropit cu verde de briliant pe vicepreședintele raionului Sângerei, ultimul având nevoie de spitalizare ca urmare a leziunilor primite.
Pentru aceste acțiuni, legislația prevede amendă sau închisoare maximă de până la 5 ani.
Cristina Pendea