[ X ]
Liderii partidelor Blocului ”Împreună”: „Avem obligația de a celebra unitatea europeană, în pace și solidaritate”
10 Mai

Ieri, 9 mai, partidele Blocului ”Împreună” (LOC, CUB, Partidul Schimbării) au asistat la un TeDeum ținut de preoți ai Mitropoliei Basarabiei și au comemorat ostașii înhumați la Cimitirul Eroilor din Chișinău, informează CURENTUL.

Mesajul transmis de partidele Blocului ”Împreună” este că avem obligația de a celebra unitatea europeană, în pace și solidaritate, nicidecum utilizarea războiului ca instrument ideologic de a-l confisca în scopuri geopolitice. Susținem inițiativa Comitetului pentru salvarea Cimitirului Eroilor și calificăm tolerarea acestui caz de privatizarea frauduloasă a unui Cimitir drept un exemplu de lașitate.

“În Republica Moldova avem peste 240 cimitire ostășești, multe dintre care se află în paragine și delăsare. Cimitirul Eroilor din Chișinău este, posibil, exemplul cel mai dramatic. În acest loc au fost înhumați peste 3600 de ostași, de 16 naționalități europene, căzuți în ambele războaie mondiale în ținuturile noastre.

Din păcate, minți criminale și interese de afaceri au condus, în anul 2007, la privatizarea terenului pe care se află Cimitirul Eroilor unei companii din offshore, legate strâns de vechiul regim oligarhic. Ulterior, deși au existat inițiative legislative de a include Cimitirul în Registrul Monumentelor istorice, pentru a-l proteja contra unor planuri de a porni diverse proiecte imobiliare peste mormintele ostașilor înhumați în acest loc, majoritățile legislative din 2020, dar și după 2021, au blocat rezolvarea acestei probleme și proiectul unor asociații voluntare de a reabilita Cimitirul, conform destinației sale. Este de datoria noastră să insistăm în re-punerea acestui Cimitir sub protecția legii naționale privind monumentele istorice și declararea lui ca o cauză de utilitate publică, cu despăgubirea echitabilă a părților afectate”, se spune în declarația Blocului.

Potrivit Blocului, Cimitirul Eroilor a apărut în anul 1918, la inițiativa Reginei Maria a României, și este locul în care se odihnesc osemintele ostași cehi, unguri, germani, polonezi, francezi, ruși, ucraineni, italieni, bulgari, români și greci. Deși Republica Moldova are obligația juridică să protejeze pe teritoriul său mormintele militarilor străini căzuți pe câmpul de luptă, conform unor Acorduri semnate cu România, Germania, Ungaria și Polonia, toate guvernările de până acum, inclusiv actualul partid de guvernământ, PAS, au tratat cu indiferență soarta acestui cimitir, în ciuda presiunilor exercitate de societatea civilă, mediu academic, militari, medici, jurnaliști, care cer autorităților naționale mai multă responsabilitate și agilitate în repunerea în legalitate a Cimitirului Eroilor, reabilitarea căruia ar oferi un exemplu strălucit de conciliere, solidaritate și dialog internațional, cu susținerea Primăriei Chișinău și al altor actori.

Inapoi la arhiva noutaților