[ X ]
Liderii Mișcării Respect Moldova efectuează o vizită de lucru la Washington
31 Ianuarie

Eugeniu Nichiforciuc, președintele Mișcării Respect Moldova (MRM), și Radu Burduja, prim-vicepreședintele formațiunii, efectuează o vizită de lucru la Washington, informează CURENTUL. 

„Ieri am avut o întrevedere cu Congresmanul republican, Tim Walberg. A fost o discuţie foarte bună despre ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, dar şi în regiune. I-am povestit Dlui Walberg şi despre motivele ce au stat la baza apariţiei Mişcării Respect Moldova. Am reiterat convingerea noastră că, la moment, Republica Moldova are nevoie mai mult ca oricând de formaţiuni politice serioase, ataşate sincer principiilor democratice şi cu capacităţi reale de a implementa reforme pentru a spori nivelul de viaţă în ţara noastră.

La rândul său, colegul Radu Burduja a vorbit despre necesitatea continuării procesului de integrare europeană, dar şi despre necesitatea ca războiul din Ucraina să se încheie cât mai repede posibil, în regiune noastră instaurându-se pacea”, a scris, pe Facebook, liderul MRM.

Ulterior, politicienii au avut o întrevedere cu Bridgett G. Wagner, directorul executiv al Institutului Edwin G. Feulner al Fundaţiei Heritage. În cadrul întrevederii, s-a accentuat necesitatea susţinerii eforturilor îndreptate spre consolidarea democraţiei şi statului de drept în ţări ca Republica Moldova.

„Mi-am exprimat convingerea că democraţia nu are alternativă şi este foarte important ca forţele care se declară democratice sincer să creadă în acest ideal şi să facă totul pentru a-l realiza în practică, dar nu să se ascundă după lozinci frumoase. O temă de discuţii aparte a ţinut de doctrina şi curentul conservator, împărtăşite de ambele părţi. Iarăşi, a fost o discuţie bună şi eu consider că putem vorbi cu certitudine de un bun început în relaţiile noastre”, a conchis Eugeniu Nichiforciuc.

Inapoi la arhiva noutaților