[ X ]
Lider politic: Presiunile politice au „reînviat” în relațiile dintre autoritățile centrale și cele locale
27 Iulie

Igor Munteanu, președintele Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), afirmă că presiunile politice au „reînviat” în relațiile dintre autoritățile centrale și cele locale, informează CURENTUL.

„Astăzi, ANI, Curtea de Conturi, CNA, PA, fac ravagii contra primarilor care nu acceptă să vină sub ordinele PAS. Urmare a celor 4 tipuri de presiuni, din autoritățile locale au plecat sute de angajați, care au preferat să emigreze ori să se recalifice în alte sectoare”, a declarat politicianul.

El a spus că nu poate ignora ca importanță nici inițiative recentă a unor deputați PAS de a permite alegerea viitorilor președinți de raioane din numărul persoanelor care nu dețin mandate de ales local, invocându-se motivul că în acest fel s-ar evita politizarea acestei funcții.

„Din păcate, Guvernul a transmis deja comisiei parlamentare de profil un aviz pozitiv la acest proiect de lege, deși acesta nu a primit sprijinul CALM (Congresul Autorităților locale din Moldova), care întrunește larga majoritate a tuturor APL din RM. Este oarecum previzibilă dorința guvernului de a vedea oameni loiali în teritoriu, dar scopul urmărit contravine flagrant principiilor constituționale și Cartei Europene privind autonomia locală, întemeiate pe principiile de eligibilitate și reprezentativitate.

Proiectul creează incertitudine și interpretări asupra scopurilor de a-și supune APL, în afara jocului democratic, este o cale eronată și neprielnică statului democratic. Noi am mai văzut asemenea experimente nefaste. Prin aceste acțiuni guvernarea slăbește puterea administrației publice locale”, a mai spus Igor Munteanu.

Inapoi la arhiva noutaților