[ X ]
[ X ]
[ X ]
Liceul „Mihai Eminescu” din or.Cimişlia este reparat! FISM contribuie cu 672519,00 dolari SUA
7 Iulie

Președintele raionului Cimișlia, Mihai Olărescu, împreună cu directorul Instituției Publice „Fondul de Investiții Sociale din Moldova” (IP FISM), Iurie Chiorescu, și specialiștii au efectuat o vizită de lucru în teritoriul I.P. L.T. „Mihai Eminescu” din or.Cimişlia, unde se realizează lucrări civile de reparație a blocului claselor primare în cadrul Proiectului „??????? ?̂???̆?̦?̆??̂?????? ?̂? ????????? ???????”, finanțat de Banca Mondială, gestionat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și implementat de Fondul de Investiții Sociale din Moldova, informează CURENTUL.

În cadrul inspectării șantierului de construcții au fost discutate mai multe aspect, precum graficul de îndeplinire a lucrărilor, calitatea și volumul lucrărilor executate la moment, tehnica securității și organizarea lucrărilor pe șantier.

FISM contribuie la implementarea subproiectului prin acordarea unui grant în sumă de 11500000,00 lei, echivalent cu 672519,00 dolari SUA.

Acest proiect este finanțat în baza Legii nr.129 din 7 iulie 2017 privind ratificarea Amendamentului nr.2 la Acordul de Finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare.

Cristina Pendea

received_321163812608954 received_3584978028196197 received_1543969649095941 received_308956673563176

Inapoi la arhiva noutaților