[ X ]
Letonia este interesată să acorde suport R. Moldova în implementarea prevederilor Acordului de Asociere
24 Noiembrie

Republica Letonia este dispusă să acorde suportul și expertiza necesară Republicii Moldova în implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și a Zonei de Comerț Liber Cuprinzător și Aprofundat dintre Republica Moldova și UE (DCFTA), transmite CURENTUL.

Oficialul leton, Margers Krams, ambasador –director general al departamentului relații bilaterale din cadrul ministerului Afacerilor Externe al Letoniei, a accentuat că autoritățile de la Riga sunt interesate în dezvoltarea relațiilor bilaterale cu țara noastră pe toate dimensiunile, în special pe segmentul comercial-economic. În context, Margers Krams a specificat interesul părții letone de a iniția și realiza în colaborare cu partenerii din Moldova a proiectelor investiționale în domeniul social, educație, infrastructură și protecție a consumatorului, etc.

În opinia ministrului Calmîc, o oportunitate bună pentru impulsionarea relațiilor bilaterale este desfășurarea în 2017, la Chișinău, a ședinței Comisiei moldo-letone de cooperare economică, în cadrul căreia pot fi discutate mai multe proiecte bilaterale cu implicarea mediului de afaceri din ambele state.

Conform datelor statistice, în primele 8 luni ale anului 2016, comparativ cu perioada similară a anului trecut, schimburile comerciale ale Republicii Moldova cu Letonia s-au majorat cu circa  58%.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților