[ X ]
Legislativul va celebra 30 de ani de activitate a femeilor în Parlamentul RM
12 Martie

Legislativul a decis celebrarea celor 30 de ani de activitate a femeilor în Parlamentul Republicii Moldova. O Hotărâre în acest sens a fost adoptată, în ședința plenară de astăzi, în unanimitate de către deputați, transmite CURENTUL.

Potrivit documentului, o lună calendaristică care va urma din ziua intrării în vigoare a acestuia, va fi dedicată marcării celor trei decenii de parlamentarism al femeilor.

”Proiectul de hotărâre urmărește dezideratul recunoașterii aportului femeilor deputate în dezvoltarea parlamentarismului în Republica Moldova, dar și ca o contribuție la sporirea oportunităților de participare a femeilor în viața politică a țării și, în special, în structurile elective de nivel național. Cu toate că legislația națională pentru egalitatea între femei și bărbați este în conformitate cu angajamentele internaționale, implementarea este deficitară. Femeile se confruntă, în continuare, cu discriminare și inegalitate în viața socială, economică și politică, fiind lipsite de oportunități eficiente pentru participare la luarea deciziilor în sectorul public. Femeile reprezintă doar 23,76% dintre deputați, cu mult sub standardele internaționale”, se menționează în nota informativă a proiectului.

Autoarea inițiativei legislative este deputata Fracțiunii PAS, Blocul ACUM, Veronica Roșca.

Deputata a amintit că în anul curent, Moldova va marca 25 de ani de la aprobarea Platformei de Acțiune de la Beijing, 20 de ani de la aprobarea Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate ONU privind Femeile, Pacea și Securitatea, 10 ani de la înființarea de către Adunarea Generală a ONU a UN Women.

Totodată, autoarea a menționat că în aprilie 2020 se împlinesc 30 de ani de la constituirea primului Parlament ales în mod democratic în Republica Moldova, iar femeile au avut un efort și un curaj deosebit în acel proces.

Veronica Roșca a menționat că proiectul Hotărârii în cauză a fost consultat cu femeile din legislaturile precedente ale Parlamentului.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților