[ X ]
Legile cu privire la împrumutul de stat extern din partea FMI – adoptate de Parlament
17 Noiembrie

Parlamentul a adoptat, în ședința de astăzi, Proiectul de lege „privind atragerea împrumutului de stat extern din partea Fondului Monetar Internațional (FMI), prin intermediul mecanismului de finanțare extinsă (EFF), dar și Proiectul de lege „privind atragerea împrumutului de stat extern din partea Fondului Monetar Internațional (FMI), prin intermediul mecanismului extins de creditare (ECF)”, informează CURENTUL.

Prin Proiectul de lege „privind atragerea împrumutului de stat extern din Fondul Monetar Internațional (FMI) prin intermediul mecanismului de finanțare extinsă, se aprobă de către Guvernul Republicii Moldova atragerea împrumutului în sumă de 31 400 000 DST, care se vor utiliza pentru finanțarea deficitului bugetului de stat. Suma împrumutului urmează a fi rambursată în 12 tranșe egale, după expirarea a 4,5 ani de la fiecare tranșă efectuată. Dobînda aplicată pentru împrumutul în cauză va fi rata de bază a dobînzii DST. Perioada de debursare este de 3 ani.

Prin proiectul de lege privind atragerea împrumutului de stat extern din Fondul Monetar Internațional (FMI) prin intermediul mecanismului extins de creditare (ECF) se aprobă de către Guvernul Republicii Moldova atragerea împrumutului în sumă de 43 100 000 DST, care se vor utiliza pentru finanțarea deficitului bugetului de stat. Suma împrumutului urmează a fi rambursată în 10 tranșe egale, după expirarea a 5,5 ani de la fiecare tragere efectuată din contul împrumutului. Dobînda aplicată pentru împrumutul în cauză va fi de 0% pînă în anul 2018. Perioada de debursare este de 3 ani.

Ambele proiecte au fost adoptate în lectură finală, fiind susținute cu votul a 52 de deputați.

DTS – este un activ de rezervă internațională, creată de FMI în 1969 pentru a suplimenta rezervele oficiale ale țărilor membre.

De la 1 octombrie 2016, valoarea DST se bazează pe un coș de cinci valute principale: dolarul american, euro, renminbi-ul chinez (RMB), yenul japonez și lira sterlină.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților