Procedura de înstrăinare, concesionare, darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor aflate în proprietatea administrației publice locale se va face prin licitaţie publică. Parlamentul a votat, în ședința de astăzi, modificarea Legii privind administrația publică locală, în lectură finală, transmite CURENTUL.
Potrivit noilor reglementări, actele juridice de administrare şi de dispoziţie privind bunurile proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale cu persoanele fizice şi juridice private se încheie prin licitaţie publică, organizată în condiţiile legii. Pentru încheierea actelor juridice de dispoziţie în privinţa bunurilor proprietate a unităţii administrativ-teritoriale cu persoanele fizice şi juridice va fi necesară întocmirea raportului de evaluare de către evaluator, cu cel mult 2 ani până la data licitaţiei.
Totodată, se propune ca bunurile aflate în proprietate publică să se supună inventarierii anuale, iar rapoartele asupra situaţiei acestora să se prezinte consiliului local.
Inițiativa a fost susținută, în lectură finală, de către 53 de deputați din cei prezenți la ședință.
Cristina Parfeni