[ X ]
[ X ]
[ X ]
Legea privind achizițiile publice va fi modificată
29 Iunie

Comisia administrație publică a Parlamentului a organizat, astăzi, prima rundă de consultări publice pe marginea proiectului de modificare a Legii privind achizițiile publice, inițiativă legislativă a vicepreședintelui Comisiei de control al finanțelor publice, Artur Mija, informează CURENTUL.

MODIFICĂRILE propuse urmăresc mai multă vizibilitate și transparență, tratament nediscriminatoriu și administrare mai eficientă, precum și creșterea capacităților administrațiilor publice locale în domeniul achizițiilor publice. Acestea se referă, în particular, la procedurile de invitație și de recepționare a ofertelor, atribuirea și modificarea contractului, evidența și monitorizarea conformității achizițiilor. Totodată, pragurile achizițiilor de valoare mică, la această etapă, vor fi păstrate: 200 de mii de lei – pentru bunuri și servicii, 250 de mii de lei – pentru lucrări, 400 de mii de lei – pentru servicii sociale.

Contractele de valoare mică au un trend ascendent în ultimii ani, argumentează autorul. Iar în multe cazuri autoritățile contractante aplică contractele de valoare mică pentru a diviza achiziția, mascând în acest mod acte de corupție. ”Banii statului trebuie să iasă la lumină, iar oamenii să poată analiza modul în care ei sunt utilizați. Amintesc că perfecționarea procedurii de achiziții publice este și o condiționalitate a Comisiei Europene, pe care trebuie să o îndeplinim”, a menționat Artur Mija.

Atât autorul proiectului de lege, cât și membrii Comisiei administrație publică și-au exprimat deplina deschidere pentru a continua și extinde consultările pe marginea modificării Legii privind achizițiile publice, încât să fie luate în calcul toate sugestiile autorităților publice locale și centrale.

Inapoi la arhiva noutaților