Cadrul normativ cu privire la Procuratură va fi modificat, așa cum recomandă Comisia de la Veneția. Inițiativa legislativă care prevede îmbunătățirea cadrului normativ în vigoare a primit aviz pozitiv din partea Guvernului. Principalele modificări se referă la interimatul funcției de Procuror General, modul de constituire a Comisiei de evaluare a performanțelor Procurorului General, mandatul adjuncților Procurorului General, componența Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), dar și la procedura de numire a adjuncților din cadrul procuraturilor specializate.
În cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a explicat principalele amendamente propuse la Legea cu privire la Procuratură. „De exemplu, dacă circumstanțele care au generat necesitatea desemnării unui Procuror General interimar nu au încetat la expirarea termenului de 12 luni, atunci se va asigura o nouă desemnare a unui Procuror General interimar, așa cum prevede legea. Și mandatul adjuncților va expira odată cu mandatul Procurorului General, însă aceștia vor continua să-și exercite atribuțiile până la desemnarea noilor adjuncți ai Procurorului General. În cazul suspendării din funcție a Procurorului General în legătură cu pornirea urmăririi penale în privința acestuia, CSP va decide, prin hotărâre, în privința suspendării mandatului adjunctului Procurorului General. În cazul nesuspendării mandatului adjunctului Procurorului General, acesta nu poate interveni în cauza penală care ar viza Procurorul General suspendat”, a explicat ministrul Justiției.
De asemenea, sunt stabilite clar în lege criteriile de evaluare a Procurorului General, cum ar fi: calitatea planificării activității Procuraturii, eficiența conducerii Procuraturii, eficientizarea organizării Procuraturii și a controlului instituțional, eficiența managementului riscurilor, prin combaterea și eliminarea corupției etc.
Totodată, în contextul rolului specific pe care îl au procuraturile specializate (Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale) și a unui grad sporit de independență și autonomie al acestora, se propune ca adjunctul procurorului-șef al procuraturii specializate să fie desemnat de procurorul-șef al procuraturii specializate, prin ordinul Procurorului General, după recepționarea acordului din partea CSP.
Inițiativa legislativă urmează să fie dezbătută și adoptată de către Parlament.