Parlamentul a modificat Legea bugetului de stat pentru anul 2021. Proiectul de lege a fost votat, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, de către 60 de deputați prezenți în sală, transmite CURENTUL.
Veniturile bugetului de stat au fost majorate cu 767,8 milioane de lei – până la 45 862,4 miliarde de lei, cheltuielile cu 421,7 milioane de lei – până la 57 654,3 miliarde de lei.
Deficitul bugetar s-a diminuat cu 346,1 milioane de lei și constituie 11,792 miliarde de lei sau 5,1% din PIB.
Cheltuielile au fost modificate în legătură cu instituirea alocațiilor suplimentare acordate populației în scopul depășirii consecințelor stării de urgență în sectorul energetic, dar și ca urmare a majorării ajutorului pentru perioada rece a anului și creșterii numărului de familii beneficiare.
Modificările operate la sursele de finanțare a deficitului bugetului de stat includ mijloace financiare pentru majorarea capitalului social al SA ”Energocom” cu 1,7 miliarde de lei, în scopul asigurării măsurilor în vederea procurării de gaze naturale pentru acoperirea deficitului și pentru consumul curent.
Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a explicat în plenul Parlamentului că această modificare urmărește două scopuri.
Primul este îndeplinirea condițiilor impuse de compania rusă ”Gazprom” față de ”Moldova-Gaz” SA în vederea evitării deconectării de la sursa de aprovizionare a Republicii Moldova cu gaze naturale și susținerii capacității de achitare a consumului.
Totodată, modificarea se face pentru întărirea situației de la ”Termoelectrica” SA care, de asemenea, face parte din complexul energetic și contribuie semnificativ la menținerea securității energetice a țării.
Printr-o Hotărâre a Parlamentului, a fost declarată stare de urgență pe întreg teritoriul țării, în perioada 22 octombrie – 20 noiembrie. Propunerea a venit din partea Guvernului și a avut drept scop stabilirea măsurilor necesare întru asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale și energie electrică a țării.