Angajații Consiliului Concurenței de rând cu mediul academic și studenții Academiei de Studii Economice a Moldovei, au avut parte de un seminar inedit susținut de Doctorul Marek MARTYNISZYN, Lector superior la Queen’s University Belfast, care a prezentat Studiul de cercetare privind Sistemul Dreptului Concurențial în Polonia – 30 de ani de experiență, transmite CURENTUL.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Concurenței în colaborare cu Academia de Studii Economice a Moldovei și a întrunit sub egida sa peste 170 de participanți.
Seminarul a avut drept scop diseminarea și aprofundarea experienței Poloniei în cei 30 de ani de aplicare a legislației concurențiale, analizând perioada de dezvoltare a sistemului de drept concurențial într-o țară de tranziție de la economia planificată la economia de piață.
Cristina Pendea