[ X ]
La Parlament au avut loc consultări publice asupra politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul 2025
17 Iulie

Proiectul de lege care vizează politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2025 a fost supus, astăzi, consultărilor publice. Dezbaterile au avut loc pe platforma Comisiei economie, buget și finanțe, cu participarea deputaților, reprezentanților Ministerului Finanțelor, ai asociațiilor de business și cei ai mediului de afaceri.

În debutul ședinței, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, a menționat că proiectul supus consultărilor publice a fost aprobat în prima lectură în cadrul ședinței plenare din 11 iulie curent. „Documentul conține mai multe măsuri în beneficiul persoanelor fizice și al mediului de afaceri, iar în cadrul ședinței de astăzi ne propunem să vedem care sunt obiecțiile, precum și propunerile de îmbunătățire a proiectului”, a subliniat deputatul Radu Marian.

Documentul conține modificări la mai multe acte normative pentru a ajusta legislația bugetar-fiscală la evoluția proceselor economice și sociale în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. Printre prevederi se regăsesc majorarea cu 10 % a scutirilor personale și a celor pentru persoanele întreținute; extinderea spectrului de venituri scutite de impozite; simplificarea procesului de raportare fiscală pentru întreprinderile micro, care au cel mult cinci salariați etc. O altă prevedere a proiectului se referă la  extinderea autonomiei financiare a autorităților locale prin oferirea dreptului de majorare a impozitului pe bunuri imobiliare și a impozitului funciar cu până la 300 % pentru clădirile și terenurile intravilane neîngrijite, precum și pentru terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi.

Participanții la audieri au venit cu propuneri de ajustare a unor prevederi ale politicii bugetar-fiscale și vamale, în parte ce vizează controalele fiscale, uniformizarea cotelor TVA, prețurile de transfer, declarațiile de venit ale deținătorilor de gospodării țărănești etc.

Propunerile vor fi analizate de comisia parlamentară de specialitate și reprezentanții Ministerului Finanțelor cu scopul de a integra cele mai eficiente și relevante modificări în textul final al proiectului, care va fi propus plenului Parlamentului spre adoptare în lectura a doua.

 

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  2. Maxim Moroșan: Promit un lucru - vom face totul pentru a curăța Bălțiul de turiști politici și de administratori sabotori! Alexandr Petkov - pregătește-te!
    Politică |
  3. Manualul privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost lansat
    Politică |
  4. Aprobat de Parlament: Confecționarea sau comercializarea ilegală a uniformelor de serviciu ale militarilor va fi sancționată
    Social |
  5. Controlul de gestiune a fondurilor europene, discutat la ședința de coordonare a auditorilor la Ministerul Finanțelor
    Business |
  1. Controlul de gestiune a fondurilor europene, discutat la ședința de coordonare a auditorilor la Ministerul Finanțelor
    Business |
  2. Restricțiile de acces în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău vor fi eliminate complet
    Social |
  3. Manualul privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost lansat
    Politică |
  4. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  5. Mai mulți tineri, viitori juriști, au efectuat o vizită la Președinție
    Social |