Încă 25 de familii din Orhei au primit indemnizații pentru nașterea copiilor, în cadrul programului „Capitalul matern”. Astfel, de la lansarea programului în 2015 și până în prezent, în total, aproximativ de 2 mii de familii au beneficiat de acest program, realizat în premieră în Republica Moldova de primarul degrevat de Orhei, Ilan Șor, transmite CURENTUL cu referire la orhei.md.
Ajutorul financiar este oferit, suplimentar, la cel acordat de stat. Alocarea suportului material pentru nou-născut se efectuează în cadrul unui program social special, lansat de primarul degrevat Ilan Șor și realizat împreună cu organizația obștească „Pentru Orhei”.
Suma alocațiilor este de 7 000 de lei pentru primul copil și de 10 000 de lei pentru următorii nou-născuți. Pentru gemeni, administrația locală oferă câte 14 mii de lei.
Inițiativa a fost implementată pentru a stimula natalitatea în regiune, dar și a sprijini tinerele familii.
„Cele 25 de familii sunt primele în acest an care beneficiază de programul Capitalul matern. Este un program foarte bun pentru că această sumă este necesară, este o alocație unică la naștere. Și eu ca mamă pot să confirm că atunci când apare un copil în familie apar cheltuieli neprevăzute și sunt mari. Din acest motiv, este un lucru binevenit și noi continuăm această inițiativă”, a declarat Diana Memeț, primar interimar de Orhei.
Programul privind acordarea îndemnizațiilor la nașterea copiilor în Orhei este o premieră pentru Republica Moldova, de rând cu alte proiecte, cum ar fi locuințele sociale pentru tineri și magazinele și farmaciile sociale pentru persoanele vârstnice și cele din familii social-vulnerabile.
Mai mult, aceste programe sociale, inclusiv „Capitalul matern” sunt implementate deja și în comuna Jora de Mijloc, după ce conducerea administrației locale a fost preluată de vicepreședinta Partidului Șor, Marina Tauber comuna Jora de Mijloc. După alegerile din 24 februarie, programul va fi extins în întreaga țară.
Cristina Pendea