Chișinău este capitala, cel mai mare oraș și centrul administrativ, teritorial, economic, științific și cultural al Republicii Moldova.
Există două ipoteze despre etimologia numelui. Prima, emisă de Iorgu Iordan, este că numele orașului ar veni din limba maghiară Kis + Jenö („micul Eugen” sau „mica latură”) pronunțat Chișienău, trăgându-se de la ostașii secui pe care voievozii Moldovei îi stabiliseră aici în drumul tătarilor, care stăpâniseră ținutul între 1224 și 1359. Această ipoteză a fost susținută și de cercetătorii Ștefan Ciobanu, A. V. Sava, Al. Boldur, Al. Graur, Anatol Eremia și alții.
A doua ipoteză, emisă de cercetătorii sovietici și adoptată de autoritatea sovietică, a fost aceea că numele orașului ar veni din suprapunerea cuvântului românesc Nouă peste cuvântul tătar Kâșla (iernut): Chișinăul ar fi așadar o Câșla-Nouă. Această ipoteză ignoră existența toponimiei cu prefixul Chiș- în zone nelocuite de tătari, precum Chișineu-Criș, Chișcău și altele.
Prima mențiune a târgului moldovenesc datează din anul 1436, iar mențiunile ulterioare descriu un târg rural prevăzut cu o hală de piatră, grupat în jurul parohiilor Nașterea Fecioarei (Măzărache) și Sfinții împărați Constantin și Elena (Râșcani). În timpul domniei lui Alexandru cel Bun, documentele atestă existența unui sat pe malul drept al Bâcului care avea hotar comun cu moșia Chișinăului. În alte documente de mai târziu găsim și denumirea acestui sat: Visterniceni.
În 1772 unul din reprezentanții familiei Râșcanu și anume spătarul Constantin Râșcanu a devenit posesorul parții de sud-est a moșiei Visterniceni. Constantin Râșcanu este ctitorul Bisericii Sfinților Impărați Constantin si Elena pe pereții căreia în rând cu alte inscripții se poate citi: „ … această Sfântă biserică a fost înălțată din temelii pe mijloacele robului lui Dumnezeu Constantin Râșcanu mare spătar, in anul 1777”.
Până în 1812 târgul moldovenesc se ridica pe malul Bâcului, în jurul Pieței Vechi, numărând 7 parohii și aproximativ 5 000 de locuitori.
Dezvoltarea târgului ca oraș începe odată cu stăpânirea rusească (1812) care alege Chișinăul, rebotezat Кишинёв (Kișiniov), drept capitală a noii gubernii botezată cu acest prilej Basarabia, după numele purtat până atunci de ținutul moldovenesc anexat de turci între 1484 și 1538 și denumit de ei Bucak (Bugeac).
În 1834 începe construirea orașului rusesc, cu străzile care se întretaie în unghiuri drepte, deasupra târgului moldovenesc de pe malul Bâcului. Unul dintre cei mai de seamă arhitecți ai orașului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost A. Bernardazzi. În cadrul dezvoltării economice din secolul XIX, Basarabia este menită să producă îndeosebi cereale, exportate pe calea ferată (terminată în 1871) spre portul Odesa. Numeroși ruși, ucraineni, germani și evrei se stabilesc atunci în provincie, cu precădere la orașe. Spre 1898 românii nu reprezentau decât 14% din populația orașului.
În aprilie 1903 a avut loc o dezlănțuire de acte huliganice și crime ale căror victime au fost minoritarii evrei. Atrocitățile antievreiești din zilele de 6-7 aprilie 1903 săvârșite de persoane declasate din Imperiul Rus, susținute de ohranca (poliția secretă) țaristă și soldate cu aproape 50 de evrei uciși, 600 răniți (dintre care 92 răniți grav), zeci de case și magazine jefuite și devastate au intrat în istorie sub numele de „Pogromul de la Chișinău”. Doi ani mai târziu, a mai avut loc un pogrom, cu mai puține victime. Evenimentele anilor 1903-1905 au determinat o mare parte din comunitatea evreiască din Moldova să emigreze.
În 1918, după ce Sfatul Țării a votat unirea cu România, Chișinăul a devenit municipiul de reședință al județului Lăpușna. La recensământul din 1930 au fost înregistrați 114 896 locuitori, dintre care 48 456 români, 41 065 evrei, 19 631 ruși, 1 436 poloni etc. Chișinăul a primit statut de municipiu și a devenit al doilea oraș ca mărime din România, după municipiul București.
Sub regimul sovietic Chișinăul ajunge la 700 000 de locuitori (în majoritate sosiți din alte republici unionale) și devine un important centru administrativ și industrial.
Al doilea Război Mondial a distrus aproape 70% din fondul construit. Industria lipsea. În Chișinău dupa 1950 începe crearea și dezvoltarea de diverse industrii. Industriia chimică, inginerie mecanică, inginerie de prelucrare a metalelor dezvoltă rapid. Au fost construite ” Elektrotopribor „, uzina ” Electromașina ” Fabrica de Tractoare ” Vierul „, „Vibropribor”, „Microconducta” și altele. RSSM produce mașini de spalat, aparate electrice, pompe ermetice. Dezvoltă și industrie agroalimentară – fabrica de vine și coniac, fabrica de șampanie, moara de făina, fabrica de conserve și a plantelor horticole. Au fost construită fabrica de tricotaj și încalțăminte.
Arhitectul șef a orașului Chișinău, Alexei V. Șciusev, a reconstruit strada Alecsandri și a elaborat un plan de dezvoltare a capitalei. Arhitectul S. Fridlin a proiectat Casa Parlamentului RSSM în 1964, arhitectul L.Ciuprina a construit terenul pentru autogară. Au fost construite zonele rezidențiale Botanica, Râșcani, Buiucani, mai târziu Sculeni, Cecana-Nouă. Acum în case construite în perioada sovetica locuiește circa 70% al populației urbane. Distribuția de clădiri în oraș în funcție de vârstă demonstrează ca între 1960-1979 au fost construite 40.3% cladiri din fondul imobiliar al capitalei. Ponderea locuințelor cu anul de construcție 1951-1990 a constituit 74,3% din totalul locuințelor.
Wikipedia
