[ X ]
La Ministerul Apărării s-a încheiat Cursul în domeniul transportării muniţiilor. Absolvenții s-au ales cu diplome
30 Martie

La Ministerul Apărării s-a încheiat astăzi Cursul în domeniul transportării muniţiilor în condiţii de siguranţă. Cu această ocazie, la sediul instituţiei a avut loc o ceremonie, la care a participat şeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Cutie, ambasadorii Elveţiei şi Austriei, dar şi reprezentanţi ai Misiunii OSCE în Republica Moldova, transmite CURENTUL.

În cadrul evenimentului, generalul de brigadă Igor Cutie a felicitat pe cei 15 absolvenţi ai cursului şi le-a înmânat diplomele de absolvire, specificând că desfăşurarea unui astfel de curs în Armata Naţională a adus un beneficiu semnificativ instituţiei de apărare, dar şi efectivului militar, care operează cu stocurile de armament şi muniţii din dotare.

Comandantul Armatei Naţionale a apreciat eforturile grupului multinaţional de instructori, Misiunii OSCE în Republica Moldova, dar şi statelor contribuitoare – Suedia, Germania, Elveţia, Canada şi Austria – la planificarea şi desfăşurarea Cursului, în rezultatul căruia Armata Naţională are în prezent o echipă de instructori moldoveni în domeniu şi militari pregătiţi în managementul muniţiilor.

În semn de recunoştinţă pentru contribuţie la instruirea militarilor Armatei Naţionale, instructorii internaţionali au fost decoraţi cu Medalia „Consolidarea Frăţiei de Arme”.

Cursul în domeniul transportării muniţiilor în condiţii de siguranţă s-a desfăşurat în perioada 20-30 martie curent, la el participând militari din Armata Naţională, precum şi reprezentanţi ai Inspectoratului General de Politie al Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei.

Participanţii au fost instruiţi de grupul de formatori ai Armatei Naţionale şi experţi din Elveţia şi Germania la capitolul transportarea muniţiilor în condiţii de siguranţă, securitatea anti-incendiară la transportarea şi manipularea muniţiilor, precum şi alte metode de transportare în condiţii de siguranţă a muniţiilor şi materialelor explozive conform acordului european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase.

Cursul respectiv face parte dintr-un proiect de instruire în domeniul managementului stocurilor de armament şi muniţii, organizat în contextul Memorandumului de înţelegere între Ministerul Apărării şi OSCE cu privire la punerea în aplicare a Programului complex în domeniul armelor de calibru mic şi armament uşor şi al armamentului convenţional în Republica Moldova, semnat la 28 octombrie 2010.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților