Ziua Internaţională a Trupelor ONU de Menţinere a Păcii a fost marcată, astăzi, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Ministerul Apărării, în prezenţa conducerii instituţiei, corpului de comandă al Armatei Naţionale, reprezentanţilor ONU în ţara noastră, precum şi militarilor participanţi în misiuni cu mandat internaţional, transmite CURENTUL.
Reprezentanta ONU în Republica Moldova, Rita Columbia, a apreciat prestaţia militarilor moldoveni în operaţiuni externe, care contribuie zilnic la eforturile de consolidare a păcii în lume. „Începând cu 2003, Republica Moldova a participat în misiuni de pacificare, detaşând militari în zone cu securitate fragilă, printre care Liberia, Coasta de Fildeş, Sudan şi Georgia. Acest lucru demonstrează angajamentul Republicii Moldova pentru pacea şi securitatea globală”, a spus Rita Columbia.
La rândul său, ministrul Apărării Eugen Sturza a declarat că unul din obiectivele strategice ale Armatei Naţionale este intensificarea participării militarilor moldoveni la operaţiuni de menţinere a păcii cu mandat internaţional. „Cei 127 de ofiţeri, care au fost detaşaţi până la ora actuală în ţări din Africa şi Europa, au demonstrat că Armata Naţională dispune de resurse umane profesioniste, capabile să asigure pacea în orice colţ al lumii”, a menţionat Eugen Sturza.
Ministrul Apărării a adăugat că în continuare, Armata Naţională va îmbunătăţi calitatea instruirii militarilor detaşaţi pentru asigurarea unei interoperabilităţi mai bune cu ţările participante în misiuni externe.
În cadrul evenimentului, militarii pacificatori au fost decoraţi cu distincţii ale Armatei Naţionale.
De asemenea, cei prezenţi au ţinut un minut de reculegere în memoria militarilor, poliţiştilor şi civililor – 3700 la număr – decedaţi în misiuni ONU.
De notat că până în prezent, 127 de ofiţeri moldoveni au fost detaşaţi în calitate de observatori militari în Georgia, Coasta de Fildeş, Liberia, Sudan, Sudanul de Sud, Republica Central Africană, Kosovo şi în cadrul Departamentului ONU pentru operaţiuni de menţinere a păcii.
În prezent, 12 militari ai Armatei Naţionale se află în misiuni de menţinere a păcii sub egida ONU în Sudanul de Sud, Republica Central Africană, Kosovo, precum şi în cadrul Departamentului ONU pentru operaţiuni de menţinere a păcii (DPKO) din New York, SUA.
Cristina Pendea