[ X ]
La Ministerul Apărării a fost discutată Implementarea Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare pentru RM cu experții NATO
29 Ianuarie

Secretarul General de Stat al Ministerului Apărării, Radu Burduja, a avut astăzi o întrevedere cu grupul de experţi NATO, responsabili de implementarea Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare pentru Republica Moldova (DCBI), transmite CURENTUL.

Scopul vizitei experţilor NATO este de a oferi expertiza necesară pentru elaborarea şi implementarea Strategiei Militare (SM), precum şi elaborarea, coordonarea şi realizarea documentelor de planificare a apărării privind construcţia şi dezvoltarea Forţelor Armate în conformitate cu prevederile Strategiei Naţionale de Apărare şi Strategiei Militare.

Secretarul General de Stat a mulţumit reprezentanţilor NATO pentru expertiza oferită la elaborarea documentelor strategice – Strategia Naţională de Apărare şi Strategia Militară, specificând că aceste documente reprezintă pentru Republica Moldova un pas important în modernizarea sectorului de apărare.

De asemenea, Radu Burduja a menţionat că instituţia naţională de Apărare se pregăteşte de faza a doua a iniţiativei respective, care prevede identificarea posibilităţilor prin care NATO poate sprijini Republica Moldova, cu accent pe iniţierea unor proiecte concrete direcţionate spre dezvoltarea capabilităţilor operaţionale ale Armatei Naţionale. În acest sens, Burduja a menţionat că ţara noastră contează pe susţinerea partenerilor în desfăşurarea celei de-a doua etape a DCBI.

De notat că grupul de experţi NATO se află în Republica Moldova în perioada 29 ianuarie – 2 februarie curent.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților