La Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a fost angajat un Consilier de Nivel Înalt al Uniunii Europene pe domeniul Tranziției Verzi (Green Transition), care va oferi consultanță în domeniul analizei politicilor de mediu, identificării problemelor și a soluțiilor corespunzătoare sectorului de gestionare a deșeurilor solide, transmite CURENTUL.
Este vorba despre Justina Grigaraviciene, care în urma unui concurs organizat de Delegația Uniunii Europene, a fost aleasă în calitate de Consilier de Nivel Înalt, după ce până în prezent a activat în calitate vice-ministru al Ministerului Mediului din Lituania. Pe parcursul mandatului său, a fost responsabilă de analiza politicilor și a cadrului strategic în domeniul mediului, de identificarea problemelor axate pe economia circulară, managementul deșeurilor, obiectivele de dezvoltare strategică, Agenda 2030, prevenția poluării, sistemul aprovizionării cu apă potabilă, eficiența resurselor, biodiversitatea și protecția naturii, energia regenerabilă, schimbările climatice, păduri și biomasă. De asemenea, a îndeplinit funcția de reprezentant al statului în Consiliul UE pe domeniul mediului implicat în dezvoltarea cooperării internaționale în sectoarele aferente și a fost responsabilă de dezvoltarea legislației naționale în conformitate cu cadrul Uniunii Europene.
În dimineața zilei de astăzi, Justina Grigaraviciene a avut prima întrevedere oficială cu ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, Secretarul de Stat, Valentina Țapeș, managerii instituțiilor de mediu din subordinea ministerului, șefii de direcție din cadrul MADRM, dar și reprezentanții Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, în cadrul căreia au realizat un schimb de informații cu referire la Planul de Activitate, experiența, și misiunea expertului, inclusiv, principalele obiective și perspective ale programului în continuare.
Menționăm, experta a fost contractată de Delegația Uniunii Europene în calitate de Înalt Consilier al Uniunii Europene pe domeniul Tranziției Verzi (Green Transition), beneficiar al cărui va fi Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene, care în prezent însumează zece consilieri, este un proiect finanțat de către Uniunea Europeană, obiectivul său principal fiind suportul Guvernului Republicii Moldova în implementarea agendei sale de reforme; în speță, asistență în consolidarea capacităților necesare pentru implementarea Acordului de Asociere (AA), inclusiv Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC), precum și de a asigura acțiunile post-liberalizare a regimului de vize.
Cristina Pendea