[ X ]
La inițiativa PSRM, 8 mii de copii din familii social-vulnerabile din capitală beneficiază de suport pentru pregătirea către noul an de studii
3 Septembrie

La inițiativa fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) în Consiliul Municipal Chișinău (CMC), pentru al doilea an consecutiv, 8.000 de copii din familii social-vulnerabile din capitală beneficiază de un suport de 700 lei pentru pregătirea către noul an de studii. Despre aceasta anunță socialistul Ion Ceban, ex-șeful fracțiunii, informează CURENTUL.

Ceban, într-o postare pe Facebook, menționează: „după ce fosta guvernare a lichidat anul trecut Fondul municipal de susținere socială a populației, anume noi, socialiștii din CMC, am insistat ca acești bani să ajungă la cei care au mai multă nevoie de ajutor. Consiliul municipal a susținut inițiativa noastră și a fost aprobată decizia de a fi acordate aceste ajutoare”.

Potrivit spuselor sale, de la începutul lunii august, deja 6.300 de copii au primit acest ajutor. Părinții care nu au reușit să o facă, pot merge la orice oficiu poștal să ia banii.

„Împreună cu colegii de fracțiune, am insistat să fie prelungit termenul de depunere a solicitărilor pentru acest ajutor. Există rezerva pentru 1700 de copii și mă adresez părinților care au copii la școală, până la 18 ani, să meargă la instituțiile unde învață copiii lor, să depună o cerere în acest sens. Către 10 septembrie listele vor fi actualizate și transmise Direcției Generale Asistență Socială și Sănătate pentru achitarea acestor 700 de lei în luna septembrie”, mai afirmă el.

Politicianul a precizat că, beneficiari de ajutor material unic pot fi familiile fără venituri sau cu venituri mici, conform minimului de existență și anume: familiile cu 3 și mai mulți copii, cele monoparentale și în care unul din părinți este cu grad de dizabilitate, familiile care au statut de tutore/curatelă (fără părinți, lipsiți de drepturi părintești, inapți de muncă, neangajați în câmpul muncii).

„Știu că este puțin, de aceea programele de susținere a familiilor cu mulți copii și defavorizate trebuie susținute și continuate, iar ajutoarele să fie majorate”, a subliniat socialistul.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților