La Fălești vor demara lucrările de construcție a locuințelor sociale în raion, transmite CURENTUL.
În contextul lansării proiectului, managerul Unității de Implementare a fazei II a Proiectului de construcție a locuințelor sociale în Republica Moldova, Iunona Lungul a discutat cu reprezentanților autorităților publice locale și antreprenorul general despre amenajarea șantierului pentru demararea lucrărilor de construcție și reconstrucție, finalizarea documentației de proiect și respectarea graficului de execuție a lucrărilor.
„Am mers la fața locului unde va fi șantierul. E vorba de un cămin existent ce va fi reconstruit. În prezent blocul are parter și două nivele, urmează a fi supraetajat cu un nivel. În total vor fi construite 42 de apartamente”, a precizat Iunona Lungul, în cadrul ședinței.
Totodată, managerul UIP a menționat că în prezent se efectuează expertiza tehnică a blocului existent, se evaluează costul imobilului și a terenului propus pentru reconstrucție, precum și sunt finalizate documentațiile de proiectare.
Costul total al proiectului din raionul Fălești constituie circa 970 mii de euro.
Cristina Parfeni