La fabrica de producere “Cricova” din Cahul au fost instalate 320 de panouri solare cu capacitatea de producere a 206,400 kWh de energie.
Într-o postare pe facebook, cei de la Combinatul de Vinuri “Cricova” SA spun că, într-o vreme în care responsabilitatea față de mediu este tot mai stringentă, preocuparea pentru sustenabilitate rămâne o prioritate pentru întreprindere.
„Continuând angajamentul nostru de a investi în surse regenerabile, am reușit să instalăm un nou sistem de panouri fotovoltaice în cadrul fabricii de producere “Cricova” din Cahul. Au fost instalate 320 de panouri solare cu capacitatea de producere a 206,400 kWh de energie, care împreună cu parcul instalat în 2022 acoperă 20 % din consumul de energie electrică la întreprindere. Conform statisticii, staţia fotovoltaică în decurs de o săptămână a redus 2194 kg de emisii de CO2, a salvat 2194 kg de cărbune şi a scăzut 302 de defrişări. Din grijă şi dragoste pentru natură, vom continua să investim în soluții eco-friendly, pentru un viitor mai sustenabil şi verde,” se mai spune în postare.